Deputatii Partidului Social-Liberal (PSL) solicita controlul constitutionalitatii hotararii de Guvern nr. 434 din 25 aprilie 2006, care stabileste cote unice pentru inmatricularea prin contract a studentilor la institutiile de invatamant superior din republica. Formatiunea a depus in acest sens o sesizare la Curtea Constitutionala, se arata intr-un comunicat de presa al PSL.
Potrivit sursei citate, social-liberalii considera ca acest act normativ are subtext politic, urmarind disponibilizarea in masa a cadrelor didactice universitare incomode puterii, ca urmare a reducerii cu 20,4 la suta a numarului studentilor care vor fi inmatriculati in anul curent in institutiile de invatamant superior din RM. „Hotararea respectiva este apreciata ca fiind neconstitutionala, deoarece ingradeste dreptul cetatenilor de a-si alege nestingherit facultatea si este un exemplu vadit de concurenta neloiala in raport cu institutiile de invatamant privat”, precizeaza sursa mentionata.
Formatiunea explica ca Guvernul este in drept sa reglementeze cotele pentru studiile finantate de la bugetul de stat, dar nu poate stabili cote fixe de inmatriculare pentru studiile prin contract. De asemenea, PSL sustine ca „institutiile de invatamant superior, atat cele de stat, cat si cele private, fiind acreditate in modul stabilit de legislatia in vigoare, sunt libere sa inmatriculeze studentii in dependenta de capacitatile de scolarizare, inclusiv de baza tehnico-materiala”. Social-liberalii considera ca hotararea respectiva contravine dispozitiilor constitutionale privind autonomia universitara, dreptul la invatatura si protectia concurentei loiale. De asemenea, ei invoca incalcarea prevederilor tratatelor internationale la care RM este parte, si anume a Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si a Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii privind orientarea profesionala si pregatirea profesionala in domeniul valorificarii resurselor umane.
PSL este de parere ca politicile guvernamentale trebuie sa conduca la stoparea exodului de cadre calificate peste hotare si la crearea conditiilor de incurajare a initiativei private, iar decizia de a reduce numarul studentilor si limitarea accesului tinerilor la studii superioare demonstreaza ca guvernul are alte prioritati.
Social-liberalii cheama cadrele universitare si tineretul studios, asociatiile studentesti si de tineret sa faca uz de dreptul lor constitutional si solicite avocatilor parlamentari de la Centrul pentru Drepturile Omului din RM sa depuna la Curtea Constitutionala sesizari complementare.
Conform hotararii de Guvern, in anul curent, in institutiile de invatamant superior din RM vor fi inmatriculati cu 20,4 la suta mai putin studenti in raport cu anul 2005. Din numarul planificat de 27 685 de persoane, 7645 se vor putea inscrie la locurile cu finantare bugetara si aproximativ 20 mii – in baza de contract. Guvernul si-a justificat actiunea prin reducerea planului la un sir de specialitati ale domeniului stiinte sociale, drept, economie, concomitent cu majorarea numarului de locuri la specialitatile pedagogice si ingineresti, pentru a evita formarea unui surplus de cadre pe piata muncii, precum si pentru asigurarea cu cadre in sectorul real, in sistemul educational, al ocrotirii sanatatii etc.